Misiunea noastră

Grupul de Inițiativă pentru Fundația Comunitară Vâlcea este format din vâlceni dornici să înființeze o fundație comunitară care să servească județul Vâlcea. Acesta este sprijinit de Asociația pentru Relații Comunitare în programul de extindere al reţelei de Fundaţii Comunitare (sunt 16 deja în România).

Noi, membrii grupului de inițiativă, am crescut într-o perioadă în care trebuia să ne mutăm la oraș pentru a avea acces la internet, trebuia să privim înspre alte orașe, dacă voiam o educație mai bună sau un altfel de loc de muncă. Dar Vâlcea are toate resursele pentru a inspira tinerii să rămână în comunitate, pentru a susține oamenii cu inițiativă și pentru a construi un viitor durabil pentru copiii noștri. Înființăm Fundația Comunitară Vâlcea fiindcă vrem să transformăm orașul într-o comunitate curajoasă care știe cum să răspundă nevoilor și care îi va face pe oameni mândri de casa lor.   

Fundația Comunitară Vâlcea va fi un motor al schimbărilor pozitive în comunitate, stimulând participarea și cooperarea locală. Vom antrena resurse locale pentru a potența creșterea județului – mai exact vom atrage fonduri de la persoanele fizice și companii din zonă și le vom distribui către cauze filantropice din aceeași zonă. Fundația comunitară inițiază și menține legătura vitală dintre donatori, nevoi și soluții, conectează oamenii cu cauzele și sprijină un impact crescut al donațiilor și finanțărilor în comunitate.   

Asociația pentru Relații Comunitare a deschis un cont bancar în care se strâng fondurile pentru implementarea proiectelor Grupului de Inițiativă pentru Fundația Comunitară Vâlcea în comunitate, până la înființarea Fundației.

[ Show more ]

Proiecte

Pentru a înfiinţa Fundaţia Comunitară Vâlcea şi pentru a derula proiectele pe care ni le propunem avem nevoie de un patrimoniu de 190 000 (o sută nouăzeci de mii) de lei. Din aceştia, minim 95 000 (nouăzeci şi cinci de mii) de lei vor fi strânşi prin donaţii, sponsorizări şi evenimente de grupul de iniţiativă, iar restul de 95 000 vor fi primiţi de la ARC - Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, prin proiectul de extindere al reţelei de Fundaţii Comunitare. 

20,243 RON Suma:
121 Donatii:
1 Galantomi:

Asociația Mămici din Vâlcea, infiintata in 2015, este unul dintre cele mai active ONG-ul din județul Vâlcea. Acțiunile mămicilor sunt numeroase, pe mai multe ramuri de activitate, printre care salvarea vieților copiilor aflați în stare gravă de sănătate, ajutorarea familiilor defavorizate, organizarea de evenimente interactive pentru copii, conferințe educative, dar și suportul informativ al unui grup cu peste 7.000 membre.

1,075 RON Suma:
13 Donatii:
1 Galantomi:

Gabriel Voicu are la 17 ani o carieră sportivă de elită. Elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, profil sportiv, îşi cultivă pasiunea pentru atletism de la vârsta de 10 ani. 

Are în palmares numeroase premii naționale și internaționale și se pregătește intens pentru a reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires, din octombrie anul acesta.

1,750 RON Suma:
10 Donatii:
1 Galantomi:

Grupul Local de Tineret Together Berbeşti - GLT Together Berbești va organiza “Sunshine - o şcoală de vară non-formală” pe durata vacanţei de vară pentru 50 de copii şi tineri din oras. Îi vor învăţa să îşi dezvolte firea empatică, creativitatea şi să înțeleagă mai bine problemele sociale actuale prin joc, ateliere de reciclare şi upcycling, prezentări TED, filme şi întâlniri cu invitaţi din afara comunităţii. GLT Together Berbeşti e format din 8 voluntari cu vârste între 16 şi 18 ani, cu toţii foarte entuziasmaţi să le insufle şi colegilor lor pasiunea pentru voluntariat şi lucru în echipă. 

2,410 RON Suma:
19 Donatii:
1 Galantomi:

Asociaţia Vatra cu idei propune un proiect de dezvoltare comunitară prin gastronomie. “Aventuri culinare în Vatra lui Bălcescu” este la a treia ediţie şi implică descoperirea unor produse culinare tradiționale, cu rețete de altă dată, care ar putea deveni reprezentative pentru Valea Topologului, un concurs culinar (eveniment gastronomic cu 100 de invitaţi) şi promovarea zonei şi a obiectivelor existente (Vatra Park, Memorialul Bălcescu). Ediţiile anterioare au dat aripi comunităţii, aşa că echipa Vatra cu Idei îşi doreşte ca acest tip de activităţi să fie organizate an de an, cu implicarea tot mai mare a participanţilor. 

1,710 RON Suma:
19 Donatii:
1 Galantomi:

Asociaţia De-a Arhitectura, prin echipa de voluntari de la Vâlcea, pregăteste proiectul Aripi în Viitor pentru cei 20 de copii ai Casei Pinocchio din Băbeni. Pe lângă expunerea către domeniul arhitecturii, beneficiul major este că voluntarii vor fi pentru 6 luni o prezenţă statornică în viaţa lor, vor fi acolo cu o încurajare, o îmbrăţişare şi gata să le dea aripi. Prin expunerea către domeniul arhitecturii, proiectul îi ajută să îşi descopere noi abilităţi şi talente şi îi învaţă despre drepturile şi obligatiile de cetăţeni. Lucrând în echipă în cadrul atelierelor şi beneficiind de o expoziţie la finalul proiectului, copiii vor fi mai conştienţi de puterea grupului lor si de susţinere, precum într-o familie extinsă.

 

2,006 RON Suma:
16 Donatii:
1 Galantomi:

Evenimente fundraising

Pagini fundraising

Impreuna pentru copiii Casei Pinocchio din Babeni

Irina Deaconu susține proiectul Aripi în Viitor al Asociației De-a Arhitectura pentru copiii Casei Pinocchio din Băbeni, un set de ateliere desfă

500 RON Target
2,006 RON Suma
16 Donatii
100% Complete

Impreuna pentru Vatra cu Idei

În viața fiecărui om vine o vreme când planurile tale, bucuriile și, uneori, necazurile, vrei să le împărtășeti cu cei din jur... De ziua me

500 RON Target
375 RON Suma
3 Donatii
75% Complete

Impreuna pentru tinerii din Berbesti

Gabi Solomon si fostii ei colegi din LMT sustin proiectul GLT Together Berbesti - Sunshine - o scoala de vara non-formala si vor dubla donatiile facu

1,000 RON Target
2,410 RON Suma
19 Donatii
100% Complete

Impreuna pentru Vatra cu Idei

Laura Catana si Robert Dragan sustin proiectul Asociatiei Vatra cu Idei - Aventuri culinare in Vatra lui Balcescu si vor dubla donatiile facute de com

1,000 RON Target
1,335 RON Suma
16 Donatii
100% Complete

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt…

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.Cel mai frumos d

2,000 RON Target
500 RON Suma
4 Donatii
25% Complete